București, 26 februarie 2024
Unirea Shopping Center anunță că pe 28 februarie 2024, începând cu ora 16:30, pe iubitorii de fotbal și pe cei pasionați de sport îi așteaptă o ocazie specială. Trofeul prestigios al Campionatului European de Fotbal 2024, care va pleca într-un pelerinaj înaintea turneului ce va avea loc între 14 iunie și 14 iulie în Germania, poate fi admirat chiar la București.
Această expoziție unică va avea loc la parterul Unirea Shopping Center, oferind fanilor fotbalului șansa de a se bucura de prezența și frumusețea trofeului Euro 2024 înainte de începerea competiției. România este calificată și este prima gazdă a Cupei, fapt ce face evenimentul și mai special pentru comunitatea noastră.
Invitați speciali la eveniment vor fi: Florinel Coman și Darius Olaru de la FCSB, precum și Nicușor Bancu și Vladimir Screciu de la Universitatea Craiova. Aceștia vor fi prezenți pentru a împărtăși pasiunea pentru fotbal cu fanii și pentru a se alătura bucuriei de a vedea trofeul înainte de plecarea sa în turneu.
Pe lângă vizionarea trofeului, participanții vor fi încântați să descopere o gamă variată de activități și experiențe imersive desfășurate la fața locului.
Evenimentul va avea loc la Unirea Shopping Center, miercuri, 28 februarie, începând cu ora 16:30. Despre Unirea Shopping Center: Unirea Shopping Center este una dintre destinațiile de cumpărături cele mai populare din București, oferind o gamă variată de magazine pentru toate gusturile. Situat în inima orașului, Unirea Shopping Center este o destinație de referință pentru experiențe de cumpărături de calitate.